film vs realitate

Am vazut ieri un film (Broken English - 2007) . Filmul ar fi bun, daca nu s-ar termina prost. Prost adica neconform cu realitatea. Pentru ca in realitate lucrurile stau cu totul  altfel. Happy-ending-uri de intampla doar in filmele americane. In lumea reala cei doi nu se regasesc niciodata, in lumea reala nu te salveaza nimeni in ultimul moment, nu vine nimeini sa iti intrerupa nunta tocmai cand esti pe punctul de a spune " I do", nu te opreste nimeni cand te urci in avion, nu te asteapta nimeni la aeroport. Nu gasesti ca din intamplare numarul de telefon pe care il cautai tocmai cand iti pierdusesi orice speranta. Poti sa astepti 20 de ani langa telefon, nu o sa sune. Poti sa iti verifici mailul de 100 de ori pe zi, nu o sa gasesti scrisoarea pe care o astepti. Cum la fel de bine poti sa pleci si sa il cauti. Nu o sa il gasesti visand la tine si asteptand sa va reintalniti. Trust me. He is way over you. Filmul e roz, viata e gri.  Foarte rar si foarte greu riscam sentimental. Incercam sa ne protejam de lucrurile care ar putea sa ne raneasca, de lucrurile care ne-ar putea face sa suferim. Dar nu facem altceva decat sa  luam decizii gresite care ne fac sa suferim mai mult. Luam decizii bazate pe motivari si rationamente gresite. Luam decizii gresite pentru ca suntem prea orgoliosi sau prea lasi. Ne dorim sa fim iubiti exact asa cum suntem, dar ne ascundem adevarata fata de tema de a nu fi respinsi de ceilalti. Si in incercarea noastra de a fii pe placul celorlati reusim sa strangem un bagaj consistent de intrebari si regrete. Un bagaj pe care o sa il caram dupa noi probabil toata viata. And that sucks.

Life sucks big time.